Am inceput, nu demult, un nou capitol al vietii mele. Ce ciudat se intampla uneori lucrurile. Eram mai mult decat convinsa ca o sa ma linistesc in ceea ce priveste viata mea personala. Acum sase ani jumate am crezut ca in sfarsit l-am gasit.
Timpul insa si soarta aveau alte planuri pentru mine si uite asa am realizat ca ceea ce era, de fapt nu era. Am plecat din casa aia. Am luat viata de la inceput. M-am intors in casa parintilor mei si numai dupa cateva luni am reintalnit un baiat minunat. Am realizat ca asta era ceea ce asteptam de atata amar de vreme. Declaratii in si atingeri suave si pline de atractie in fiecare zi. De... Asa suntem noi femeile. Vrem dulcegarii. Dar uite ca acum nu e vorba numai de dulcegarii.
Exista o relatie si uite asa incep din nou sa construiesc, sa fac planuri. De data asta cu altcineva. Cu cineva mai puternic si mai indragostit. Iau lucrurile asa cum vin. Nu ma grabesc. Astept sa vad unde ma va duce soarta, destinul. De data asta am hotarat sa nu ma mai lupt, sa nu mai caut din rasputeri sa fac sa mearga. Am ajuns la maturitate. O relatie trebuie sa mearga de la sine, ci nu sa te straduiesti sa o faci sa mearga. Si uite asa, fata de ultimul an in care am trecut prin cateva depresii groaznice, acum sunt linistita. Iar linistea asta sentimentala a facut ca totul sa se aseze si pe alte planuri. Am gasit si un job interesant, la o firma care ofera servicii salarizare, si ma straduiesc acum sa reintru intr-o stare de om al muncii, dornic sa munceasca si sa aiba realizari, asa cum trebuie sa fie un om de varsta mea. Cu planuri, cu idei, cu un viitor frumos in fata.
Will be sunshine in me..?
Din fortăreața mea scriu. O fortăreață în culorile curcubeului, unde eu nu fac o excepție. Pierdută în paleta azurie, doar maiou-mi verde se mai evidențiază.
Intru în acea sferă asfixiantă și mă pierd printre sutele de ochelari, menite să le probez. Mă furișez, analizînd fiecare linie, formă, culoare… Sunt dornică de mîngîierea soarelui, dar îmi iau suzeta, pardon, protecția. Caut ochelari mari – mască împotriva măștii, pledînd pentru un scut care-mi va proteja visele, gîndurile și privirile de la celelalte perechi volatile de plastic, ce se pierd, plutind ca prin ceață. Inconștient, îmi simt protecția sub formă de echipament bombat. Mă privesc și văd o drozofilă, ce-și bîzîie prezența mută. Stele, inimi, vise colorate-n roz și toate iau forma ochelarilor, formînd un zid între mine și soare sau un separeu doar pentru mine și soare.
Continui să scriu. Dar scriu forțat, sec – organul pulsativ și roș mi-a fost strivit de ritmul cha-cha, generînd perturbații în transportarea oxigenului, provocînd un atac de nebunie (dar) inhibat de mîndrie. La urma urmei, cui ce-i pasă ?! Mă fură lumina fluorescentă, iar muzica îmi plînge durerea și amărăciunea.
Intru-n spațiul oglinzilor și încerc să-mi analizez fobiile. Cică n-au mai rămas multe… Doar, din fortăreața mea scriu. Iar aici mă simt o prizonieră liberă. Sunt încarcerată în propria-mi temniță, dătătoare de libertate.
Mă sprijin de un nor și-mi întind fața spre soare, iar el nu se supără că port ochelari. Din contra, zîmbește, amuzat de forma și dimensiunea acestora. Îmi sărută pistruii și-mi mulțumește pentru sinceritate, dar îmi zice să cobor, susținînd că nu-i momentul potrivit. Cred în razele soarelui. Și în jocul sub egida acestuia. Și orbii cei mai orbi vor vedea. Și 3 litere va ști/aprecia. Cîndva…
Îmi învălui zîmbetul naiv în maiou-mi verde și mă pregătesc pentru somnic.
E tîrziu. E frig. Mi-e cald.
Intru în acea sferă asfixiantă și mă pierd printre sutele de ochelari, menite să le probez. Mă furișez, analizînd fiecare linie, formă, culoare… Sunt dornică de mîngîierea soarelui, dar îmi iau suzeta, pardon, protecția. Caut ochelari mari – mască împotriva măștii, pledînd pentru un scut care-mi va proteja visele, gîndurile și privirile de la celelalte perechi volatile de plastic, ce se pierd, plutind ca prin ceață. Inconștient, îmi simt protecția sub formă de echipament bombat. Mă privesc și văd o drozofilă, ce-și bîzîie prezența mută. Stele, inimi, vise colorate-n roz și toate iau forma ochelarilor, formînd un zid între mine și soare sau un separeu doar pentru mine și soare.
Continui să scriu. Dar scriu forțat, sec – organul pulsativ și roș mi-a fost strivit de ritmul cha-cha, generînd perturbații în transportarea oxigenului, provocînd un atac de nebunie (dar) inhibat de mîndrie. La urma urmei, cui ce-i pasă ?! Mă fură lumina fluorescentă, iar muzica îmi plînge durerea și amărăciunea.
Intru-n spațiul oglinzilor și încerc să-mi analizez fobiile. Cică n-au mai rămas multe… Doar, din fortăreața mea scriu. Iar aici mă simt o prizonieră liberă. Sunt încarcerată în propria-mi temniță, dătătoare de libertate.
Mă sprijin de un nor și-mi întind fața spre soare, iar el nu se supără că port ochelari. Din contra, zîmbește, amuzat de forma și dimensiunea acestora. Îmi sărută pistruii și-mi mulțumește pentru sinceritate, dar îmi zice să cobor, susținînd că nu-i momentul potrivit. Cred în razele soarelui. Și în jocul sub egida acestuia. Și orbii cei mai orbi vor vedea. Și 3 litere va ști/aprecia. Cîndva…
Îmi învălui zîmbetul naiv în maiou-mi verde și mă pregătesc pentru somnic.
E tîrziu. E frig. Mi-e cald.
3 litere…
Tot aici mă aflu… Mă cuprinde un val de beatitudine inexplicabilă. Ies din mine și încerc să-mi analizez exteriorul: probleme, litere, cifre, formule, umbre… Și toate trecătoare, e nevoie doar de timp. Îngrozită revin în interioru-mi arhiplin de energie pozitivă, care (parcă) habar n-are de raza emisă și reflectată de către exterior. Sufletu-mi radiază de fericire și lipsă de concentrare. Gîndu-mi este ocupat cu alte chestii importante, ce să mai… gîndu-mi este furat de către tine. 3 litere îmi bîntuie mintea, încercînd să evite ecuațiile, reacțiile și teoria literară. 3 litere aflate într-un carusel al minții, ajungînd la periferia inimii. 3 litere, ce mă fac cu tine ?! Vezi sau nu vrei să vezi ? Sunt prizoniera propriilor gînduri, dorințe și îndoieli. Sunt încarcerată în coasta lumii, de fapt… în coasta ta și a părerilor tale. Neștiind ce să fac și cum să acționez mai bine pentru a nu prejudeca pe nimeni, nu fac decît să-mi înghit nodurile și să-mi mușc buzele. Doar, 3 litere, nu vezi… probabil, nu vezi nici aceste aberații (?), pe cînd eu… aș fi vrut să le vezi și să mă săgetezi cu o rază de lumină, să mă iluminezi. 3 litere, îmi oferi un surplus de dorință, amor, nesaț… 3 litere, fii oglinda mea.
Dar nu, 3 litere e absorbit de cupe blonde…
Dar nu, 3 litere e absorbit de cupe blonde…
Aberații neterminate (?)…
Îmi acomodez oboseala în scaun și încep să înghit lumina reflectată de calculator. Această lumină hipnotizantă îmi aruncă nemiloasă nisip în ochi, forțînd apariția unei picături de rouă, însîngerată – și-a dorit atît de mult să iasă, să strige, să fie auzită și văzută, dar adineaori i-am interzis-o… E ca o căpușă îmbibată cu ulei, însă astăzi nu are nevoie de o pensetă pentru a fi scoasă, pentru că se prelinge ușor de sine stătăor, traversîndu-mi obrazul și lăsînd o cărărușă argintie – harta gîndurilor, viselor și, probabil, a prezentului.
Mă simt prinsă în fortăreața singurătății și răcelii. Fac schimb de priviri cu singuraticul monitor care mă provoacă la duel. Uneori mă privește cu ură, alteori cu blîndețe, cerșind o îmbrățișare. Cedînd, îmi mut privirea în stînga, chemată de o panglică în albastru, galben și roșu. Aceste culori mă pîndesc, reamintindu-mi trecutul. Mi-am dat seama că o mai văzusem azi, dar în circumstanțe diferite: priveam spre cerul disecat de aceste trei culori. Credeam că a fost un curcubeu, dar orice urmă de o posibilă ploaie era spulberată – razele soarelui îmi mîngîiau mult prea intens obrajii, iar cerul era de o seninătate pură. S-a inventat un nou curcubeu, gîndii! Formula magică: ploaie uscată + soare. Cele 2 elemente responsabile de atmosfera mea, generînd schimbarea…
Mă simt prinsă în fortăreața singurătății și răcelii. Fac schimb de priviri cu singuraticul monitor care mă provoacă la duel. Uneori mă privește cu ură, alteori cu blîndețe, cerșind o îmbrățișare. Cedînd, îmi mut privirea în stînga, chemată de o panglică în albastru, galben și roșu. Aceste culori mă pîndesc, reamintindu-mi trecutul. Mi-am dat seama că o mai văzusem azi, dar în circumstanțe diferite: priveam spre cerul disecat de aceste trei culori. Credeam că a fost un curcubeu, dar orice urmă de o posibilă ploaie era spulberată – razele soarelui îmi mîngîiau mult prea intens obrajii, iar cerul era de o seninătate pură. S-a inventat un nou curcubeu, gîndii! Formula magică: ploaie uscată + soare. Cele 2 elemente responsabile de atmosfera mea, generînd schimbarea…
Subscribe to:
Posts (Atom)