Îmi acomodez oboseala în scaun și încep să înghit lumina reflectată de calculator. Această lumină hipnotizantă îmi aruncă nemiloasă nisip în ochi, forțînd apariția unei picături de rouă, însîngerată – și-a dorit atît de mult să iasă, să strige, să fie auzită și văzută, dar adineaori i-am interzis-o… E ca o căpușă îmbibată cu ulei, însă astăzi nu are nevoie de o pensetă pentru a fi scoasă, pentru că se prelinge ușor de sine stătăor, traversîndu-mi obrazul și lăsînd o cărărușă argintie – harta gîndurilor, viselor și, probabil, a prezentului.
Mă simt prinsă în fortăreața singurătății și răcelii. Fac schimb de priviri cu singuraticul monitor care mă provoacă la duel. Uneori mă privește cu ură, alteori cu blîndețe, cerșind o îmbrățișare. Cedînd, îmi mut privirea în stînga, chemată de o panglică în albastru, galben și roșu. Aceste culori mă pîndesc, reamintindu-mi trecutul. Mi-am dat seama că o mai văzusem azi, dar în circumstanțe diferite: priveam spre cerul disecat de aceste trei culori. Credeam că a fost un curcubeu, dar orice urmă de o posibilă ploaie era spulberată – razele soarelui îmi mîngîiau mult prea intens obrajii, iar cerul era de o seninătate pură. S-a inventat un nou curcubeu, gîndii! Formula magică: ploaie uscată + soare. Cele 2 elemente responsabile de atmosfera mea, generînd schimbarea…