O cursa terminata

Am inceput, nu demult, un nou capitol al vietii mele. Ce ciudat se intampla uneori lucrurile. Eram mai mult decat convinsa ca o sa ma linistesc in ceea ce priveste viata mea personala. Acum sase ani jumate am crezut ca in sfarsit l-am gasit.

Timpul insa si soarta aveau alte planuri pentru mine si uite asa am realizat ca ceea ce era, de fapt nu era. Am plecat din casa aia. Am luat viata de la inceput. M-am intors in casa parintilor mei si numai dupa cateva luni am reintalnit un baiat minunat. Am realizat ca asta era ceea ce asteptam de atata amar de vreme. Declaratii in si atingeri suave si pline de atractie in fiecare zi. De... Asa suntem noi femeile. Vrem dulcegarii. Dar uite ca acum nu e vorba numai de dulcegarii.

Exista o relatie si uite asa incep din nou sa construiesc, sa fac planuri. De data asta cu altcineva. Cu cineva mai puternic si mai indragostit. Iau lucrurile asa cum vin. Nu ma grabesc. Astept sa vad unde ma va duce soarta, destinul. De data asta am hotarat sa nu ma mai lupt, sa nu mai caut din rasputeri sa fac sa mearga. Am ajuns la maturitate. O relatie trebuie sa mearga de la sine, ci nu sa te straduiesti sa o faci sa mearga. Si uite asa, fata de ultimul an in care am trecut prin cateva depresii groaznice, acum sunt linistita. Iar linistea asta sentimentala a facut ca totul sa se aseze si pe alte planuri. Am gasit si un job interesant, la o firma care ofera servicii salarizare, si ma straduiesc acum sa reintru intr-o stare de om al muncii, dornic sa munceasca si sa aiba realizari, asa cum trebuie sa fie un om de varsta mea. Cu planuri, cu idei, cu un viitor frumos in fata.