Aberații neterminate (?)…

Îmi acomodez oboseala în scaun și încep să înghit lumina reflectată de calculator. Această lumină hipnotizantă îmi aruncă nemiloasă nisip în ochi, forțînd apariția unei picături de rouă, însîngerată – și-a dorit atît de mult să iasă, să strige, să fie auzită și văzută, dar adineaori i-am interzis-o… E ca o căpușă îmbibată cu ulei, însă astăzi nu are nevoie de o pensetă pentru a fi scoasă, pentru că se prelinge ușor de sine stătăor, traversîndu-mi obrazul și lăsînd o cărărușă argintie – harta gîndurilor, viselor și, probabil, a prezentului.

Mă simt prinsă în fortăreața singurătății și răcelii. Fac schimb de priviri cu singuraticul monitor care mă provoacă la duel. Uneori mă privește cu ură, alteori cu blîndețe, cerșind o îmbrățișare. Cedînd, îmi mut privirea în stînga, chemată de o panglică în albastru, galben și roșu. Aceste culori mă pîndesc, reamintindu-mi trecutul. Mi-am dat seama că o mai văzusem azi, dar în circumstanțe diferite: priveam spre cerul disecat de aceste trei culori. Credeam că a fost un curcubeu, dar orice urmă de o posibilă ploaie era spulberată – razele soarelui îmi mîngîiau mult prea intens obrajii, iar cerul era de o seninătate pură. S-a inventat un nou curcubeu, gîndii! Formula magică: ploaie uscată + soare. Cele 2 elemente responsabile de atmosfera mea, generînd schimbarea…